„(…) Mergeți până în anul 2012, atunci când a apărut lista coloneilor făcuți la secret, spuneau la un moment dat anumite televiziuni în frunte cu Antena 3, era vorba, după aceea am aflat, de 2000 de nume. Sunt singurul dintre cele 2000 de nume (…) care am publicat acel livret militar. Pe respectivul livret militar dincolo de orice fotografie luată de pe net, greșit CNP-ul și alte astfel de opțiuni, veți observa că nu există, subliniez, nu există nicio semnătură a subsemnatului. Cele două semnături de acolo sunt semnăturile lui Gabriel Oprea”, a declarat candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, solicitat să aducă lămurii cu privire la statutul său de ofițer acoperit.
Robert Turcescu a afirmat că alături de Codruța Kovesi a cerut MAPN retragerea gradului care i-a fost oferit.
„Din acest moment am scris un document, este vorba despre o solicitare către ministrul Apărării de la acea vreme, este vorba despre domnul Corneliu Dobrițoiu căruia i-am cerut public și prin adresă oficială să retragă orice fel de grad dacă el a fost acordat într-adevăr pe numele subsemnatului, lucru pe care Corneliu Dobrițoiu l-a făcut în cazul meu și al unei persoane din România, cu care am avut un dialog telefonic, înainte de a face și dânsa acest lucru, Laura Codruța Kovesi, care a fost în aceeași situație ca mine, s-a trezit cu un livret militar, avansată în gard, pe modelul pe care îl practica la vremea respectivă domnul Gabriel Oprea”, a mai spus Robert Turcescu.
Turcescu a mai spus că în rândul celor 2000 de colonei sunt și alte persoane din presă care încă mai apar la televizor, amintind numele lui Mihai Gâdea.
„În anul 2012, domnul Ponta avea o problemă cu doctoratul (…) s-a preferat alegerea unor oameni din cele 2000 de figuri publice multe dintre ele”, a afirmat Turcescu, adăugând că și Mihai Gâdea facea parte dintre acele 2000 de persoane, însă, doar Turcescu și Kovesi au făcut o solicitare către MAPN. Dacă aș fi fost avansat (…) de MAPN aș fi primit cu onoare un astfel de grad, în condițiile în care as fi făcut armata sau pentru merite deosebite s-ar fi considerat că merit acest lucru”, a mai spus candidatul PMP la Primăria Capitalei.
Fostul jurnalist a mai spus că probabil Oprea a luat în calcul activitatea sa jurnalistică.
„Aici, vreau să trag o tușă nu știu neapărat dacă în apărarea domnului Oprea, dar gândindu-mă la ce a fost în mintea domnului Oprea la acel moment. Da, ca jurnalist am participat la vizite în teatre de operațiuni din Irak și Afganistan (…), de asemenea, la solicitarea directorului Colegiului Național de Apărare am susținut în câteva rânduri cursuri pro bono cursanților”, explicat fostul jurnalist.
Turcescu a afirmat că nu îi este rușine cu nimic din ce a făcut în calitate de jurnalist, chiar dacă a fost „uneori mai pătimaș decât ar fi permis fișa postului”.
Robert Turcescu a declarat că va semna declarația de integritate din dosarul de candidatură pentru Primăria Municipiului București și că nu a „turnat” niciodată pe nimeni.
Candidatul PMP la Capitală a afirmat că vine în fața bucureștenilor pentru a prezenta o viziune, un proiect numit „București 2030″.
„Nu vin în fața bucureștenilor făcând o promisiune, ci prezentând o viziune. Am acceptat să candidez din partea PMP la funcția de primar general pentru că eu cred cu tărie că a venit momentul unei schimbări”, a declarat Turceascu, adăugând că în 23 de ani a susținut că „o politică bună înseamnă o politică de dreapta în România”.
Robert Turcescu a criticat „simpla cosmetizare a clasei politice” și a afirmat că Bucureștiul trebuie să devină un oraș cu administrație performantă și cu viziune.
„Când vedeți în jur ceea ce se întâmplă în alte partide politice, când constatați doar o simplă cosmetizare a realității politice și a realității legate de leadership-ul politic al unor structuri politice ar trebui, cu toții, să devenim îngrijorați. Bătălia pentru București, astăzi, numai este doar o bătălie legată de administrarea acestui oraș. Asistăm în acest moment la o confruntare al cărei final îl doresc fericit în care Bucureștiul trebuie să devină un oraș cu administrație performantă și, repet,o administrație cu viziune”, a spus candidatul PMP la Primăria Capitalei.